Flacăra…această violetă a existenţei noastre
Scris de Mihaela Leascu Marţi, 19 Ianuarie 2010, ora 14:52Având în vedere faptul că am trecut peste criză, am reuşit să rezolvăm toate problemele de natură socio-economică ce ne asupreau minunata ţară, luând în considerare că toate frămantarile minuscule ( buget, salarii, pensii etc) au fost date uitării prin promptitudinea măsurilor luate de organele în măsura, e timpul să evoluam! E timpul să ne largim universul! E timpul s creştem spiritual!E e timpul să învăţăm să fim mai mult! E timpul să îmbrăţişăm FLACĂRA VIOLETĂ!
În acest sens propun un top al imnurilor care s-ar potrivi atât para-psihologic cât şi biotic cu vremurile de înaltă înflăcărare spirituală pe care avem onoarea să le trăim.
Locul 3 - o piesă potrivită pentru cei mai hippie dintre noi, care cu bun simţ apreciază o pleată în vânt şi o iarbă mai verde.
Locul 2 - o compoziţie potrivită pentru dragostea ta, oricare ar fi ea.
Şi locul 1 - evident piesa învingătorilor, pentru care noaptea nu-i ca dimineaţa şi nici anotimpurilie nu se aseamănă între ele.
În acest sens susţin pe deplin iniţiativa Alexandrei.
Şi urarea potrivită în contextul existenţial actual : Noi să fim sănătoşi (la minte)!…(ca e o calitate rară în aceste vremuri)
4 răspunsuri la “Flacăra…această violetă a existenţei noastre”
Ultima melodie este geniala!!!!
Scris de Alexandra Ion în data de 19 Ian 2010 ¶
Au avut concert anul trecut in Bucuresti :).
Scris de George în data de 19 Ian 2010 ¶
@George - pun pariu ca numa’ inalti demnitari s-au prezentat la concert, in primele randuri dand din cap si facand pogo…cat si-au mai blestemat unii decizia de a-si tunde suvita/suvitele. :)))
Scris de Mihaela Leascu în data de 19 Ian 2010 ¶
=))))) scuze, nu m-am putut abtine cand mi-am imaginat suvita facand pogo
Scris de Alexandra Ion în data de 19 Ian 2010 ¶