cu curiozitate spre lecturi surprinzatoare, filme si experiente impartasite cu autenticitate

cu sufletul deschis pentru oamenii buni si valorosi care sunt langa mine

cu dorinta de a termina scoala pe care inceput-o acum un an si jumatate

cu liniste in suflet si convingerea ca lucrurile bune vin fara zbucium, cu transformare si evolutie continuue

cu bucurie ca-i am langa mine sanatosi si veseli pe cei mai importanti oameni de pe pamant, parintii mei

cu dragoste si generozitate pentru toti cei care vor avea nevoie de ajutorul meu

cu ambitia de a ma tine de activitatile pe care am vrut dintotdeauna sa le fac pentru mine, gen mai mult sport, plimbari afara, renuntarea la fumat, odihna si relaxare organizate, dar pe care le-am amananat adeseori motivand lipsa de timp

cu detasare de scopul in sine si cu mai multa bucurie pe calea parcursa in atingerea lui

am si niste indicatori de performanta ca sa ma evaluez la finalul lui 2010. sper sa reusesc in ce mi-am propus si mai sper ca toti cei pe care ii cunosc sa aiba un an surprinzator.

sambata, urat afara, cu o creanta de cativa ani la serviciile tv de stat, decid sa “ma educ”. si ma astept sa merite efortul si banii platiti de-a lungul anilor. dau peste marina almasan. never been a fan of! m-am incapatanat sa urmaresc cap-coada “ne vedem la tvr”, povestea trista a unui cuplu puriu, cu o ea sotie de sot celebru (?), indragostita de prietenul cel mai bun al cunoscutului sot, acesta din urma aflat intr-o stare de sanatate precara. sotia prezenta in platou, alaturi de ea vine prietenul de familie, nu lipseste nici soacra protagonistei si, lovitura de teatru: sotul, in scaun cu rotile. invitati speciali sa analizeze povestea: dna marina voica, dr. bebe mihaescu, mihai pocorschi, publicul din platou. de fapt, un joc pentru copiii de grupa mica in care au intrat atat invitatii cat si publicul, adresand intrebari si mimand interesul pentru o poveste care se vedea de la o posta ca era o minciuna, fabricata doar pentru a umple intervalul orar.

m-am simtit ofensata profund de pretentia de veridic a povestii si de falsitatea protagonistilor. stiu, dreptul meu, singurul de altfel, e acela de a schimba programul. asa cum au facut milioane de romani, pentru ca emisunea s-a bucurat de 0.51 puncte de audienta pe targetul all urban.

si revenind la taxa, daca tot o platesc, macar naduful sa mi-l vars. impostura se pedepeseste la posturile comerciale cu scadere de rating si implicit cu incasari slabe din advertising. cum pedepsim impostura adapostita de lege?

apas pe butonul de cuplat siguranta doar cat sa-l gasesc pe cel cu off de la telecomanda!

si deschid acum o lista neagra a emisiunilor de televiziune care ar trebui interzise.

ma uit cu respect la acei antreprenori de la noi, care au avut o idee de business beton, au implementat-o ca la carte si isi aliniaza si acum organizatia la conditiile mediului, inovatia pornind intotdeauna din interiorul companiei. pe ei as vrea sa ii aud vorbind prin ziare despre modele de business, despre culturi organizationale, despre motivare si despre leadership in companii cu mai putin de 25 de angajati. sunt sigura am avea cu totii ce invata de la ei.

cand aud ca se vorbeste despre aceste organizatii la gramada, sub titulatura de intreprinderi mici si mijlocii, am senzatia ca am in fata o groapa mare de taxe si impozite neplatite, de tacamuri folosite care stau asa doar doar o veni cineva sa le spele. asupra acestui sector s-a creat perceptia ca e complet ingropat in fiscalitate, ca stagneaza, practic ca nu are nici o sansa. cu toate astea, privind descentralizat, sunt business-uri mici care merg foarte bine conduse de antreprenori care nu-si permit sa se planga mai mult de 5 minute pentru ca in restul de 55 cauta activ solutii. ei au povesti autentice de spus si mai au generozitatea de a le impartasi pentru ca le place jocul, nu castigul imediat.

in curand vor avea o platforma proprie. ramaneti aproape, vor vorbi in soapta

am gasit acum articolul in schite si mi-am amintit ca nu l-am publicat din august: am asteptat niste poze de la concertul U2 360 de la paris, care mi-a placut maxim.

si pentru ca prietena mea intarzie cu pozele alea si pentru ca in curand o sa nasca si va avea un motiv in plus sa ma amane, va prezint doar parada aviatica de ziua frantei.

insa concertul e in suflet si-i dau replay mereu.

1. lipsa de reactie a bloggerilor in directia amendarii campaniei de comunicare la cald, adica in momentul lansarii ei (am vazut pe pielea noastra ca lucrurile se pot indrepta din mers atunci cand esti tras de urechi la timp )

2. in lipsa unui dirijor, adica a unui plan de campanie coerent, majoritatea alege sa taca. nu sa intrebe, nu sa se informeze, nu sa lanseze dezbateri pe subiectul cu pricina. oare vine prea devreme discursul despre responsabilitate al lui vlad ? pentru ca sub umbrela aceasta intra atat cuvantul rostit/scris, cat si lipsa acestuia.

si mergand mai departe pe firul responsabilitatii, m-am trezit cu o idee in cap: vom putea vorbi vreodata despre blogosfera ca de a patra putere in stat? cat mai dureaza pana cand cineva din blogroll-ul nostru va schimba un guvern sau va numi un presedinte?

you listen to him and everything looks so clear all of a sudden.

“I will not talk about the crisis”, but the questions he asks reveal you the way to succeeds in difficult times.

michael conrad is a poem: you listen to him and you get inspired.

“Se zice ca facem bani din crime si sex” asa imi explica un editor decorarea salii de intalniri de la etajul 19 din sediul Axel Springer. Grupul media editeaza tabloidul Bild Zeitung, cel mai citit ziar din Europa.

Crima? Da! Cifrele de mai jos fac competita sa sangereze:

• 12 milioane de cititori pe zi doar pe teritoriul Germaniei
• peste trei milioane de copii tiraj
• 16 tipografii in diferite tari ale Europei
• 32 de editii locale si peste 40 de editii internationale Bild

Ieri am fost in vizita la masina de facut bani din media, Axel Springer. Simbolic, sediul se afla exact pe granita care despartea odata Estul de Vest.

De ce numesc aceasta organizatie masina de facut bani? In plina criza economica, in primele trei luni ale lui 2009 au depasit in incasari din advertising perioada similara din 2008. Cred ca succesul vine dintr-un model de business foarte integrat, executat cu multa disciplina si efort continuu. De altfel se simte o permanenta vrie in cladire, chiar si lifturile sunt perpetuum mobile: te urci si cobori din mers

Daca mi-a placut ceva in acest model de business este intelegerea foarte clara a nevoilor consumatorului din care rezulta o platforma integrata de online, print si tv.

Cateva tips and triks:

1. Bilt Zeitung in Berlin inchide editia la 12 noaptea.

2. Printul lucreaza pentru online. Headline-urile din ziar sunt imbogatite cu informatii de background in mediul online. Site-ul a avut luna trecuta, in medie, 3 milioane de vizitatori pe zi. O campanie derulata exlusiv online pentru generarea de spoturi video pentru Bild a adunat 11.000 de executii.

1. Vorbim de cel mai citit ziar din Europa. Care, surpriza!, este si principalul furnizor de continut video pentru toate canalele de televiziune din Germania. Toti reporterii sunt dotati cu echipamente adecvate si pentru preluarea semnalului video. Ceea ce citesc dimineata in ziar, telespectatorii vad seara la principalele canale de stiri. Batalia nu se mai duce invers, cum am invatat. E o reteta bazata pe un insight simplu: oamenii vor sa vada la televizor subiecte despre care au mai auzit undeva, care le suna cunoscut. La astfel se stiri se opresc din zappat. Cu 12 milioane de cititori pe zi, Bild face agenda in Germania.

1. Redactorul sef se lauda ca poate face rost de orice poza din lume in mai putin de o ora.

M-a inspirat vizita de ieri. Am fost surprinsa sa vad un tabloid premiat nu doar pentru ceea ce a publicat pana acum, ci si pentru ce nu a publicat. « Am stiut dinainte ceea ce avea sa se intample cu bancile. Aveam deja o lista de persoane care isi retrageau banii din conturi, sume de ordinul milioanelor de euro. Ce ar fi insemnat sa publicam atunci asta ? » ne-a povestit redactorul sef al Bild Zeitung, Kai Dieckmann. Responsabilitatea lui poate fi o lectie pentru multi colegi de breasla de la noi.

Ziua de ieri mi-a adus in minte momentele cand ma straduiam sa gasesc subiecte despre care cititorii sa vorbeasca a doua zi, mi-a trezit din nou respectul pentru disciplina si responsabilitate, pentru transparenta si constiinta valorii fara aroganta.

Postul acesta e unul neobisnuit si cam lung, dar vreau sa vorbesc de cel mai important sentiment pentru mine. N-am imagini cu ce vreau sa va descriu, veti intelege de ce. O sa postez unele pe post de virgule in povestea asta.

Am ajuns de trei zile la Tokyo cu sufletul plin de asteptari. De dorinta de a uita, de a-mi aminti, de a lasa in urma, de a ma gasi, de a descoperi. Si ce s-a intamplat? Am descoperit!!! Deci pot sa plec acasa .

Sunt aici pentru modulul al doilea de EMBA din cadrul “Berlin School of Creative Leadership”. E un spatiu de trairi foarte intense si de provocari intelectuale, alaturi de – ii pot numi astfel – unii dintre cei mai creativi si curajosi oameni de pe planeta si care se antreneaza sa fie astfel in fiecare zi in business-urile pe care le conduc. Fac acest modul impreuna cu colegii din promotia a doua, eu facand parte din promotia a treia a acestei scoli, iar acest mix nu poate decat sa aduca plus de valoare cursurilor. Maine incep lectiile propriu-zise si sunt extrem de emotionata si nerabdatoare sa imi revad colegii din anul meu. Ii las putin de-o parte pentru ca vreau sa va impartasesc ceva minunat.

Vreau sa va povestesc despre Tokyo intr-un limbaj simplu, usor de inteles, cum sunt emotiile autentice. O sa va spun cum arata Tokyo in ochii unei femei indragostite.

Am vazut pentru prima data ca fotografiile si cartile postale s-au inventat degeaba pentru un loc ca asta. Tokyo trebuie trait! Cand am trecut peste Rainbow Bridge mi-a venit in minte intrebarea oare ce a simtit dl Prunariu cand s-a desprins de la Pamant? Si a fost un fel de vis premonitoriu, pentru ca in mai putin de o ora am ajuns in spatiu Cea mai intensa experienta vizuala de pana acum am avut-o in muzeul Miraikan, unde am intins mana la propriu dupa cateva stele. Am urmarit in 3 G cum s-au format planetele, cum se alineaza ele si cum se reflecta alinierea lor asupra noastra. Si m-am gandit ce bine ca Marte n-a stat mai la dreapta putin cand m-am indragostit de el… Si m-am bucurat ca am putut sa-i spun in gand ca planetele s-au aliniat pentru noi. Si am inteles asta in cel mai simplu limbaj cu putinta, l-ar fi inteles si un adolescent si un pensionar si ar fi simtit la fel. Pentru ca lucrurile pot fi spuse simplu. Chiar si atunci cand e vorba de geneza sau astrologie.

Iata, printr-o reprezentatie cu bile albe si negre, cum se transmit datele prin internet. In muzeul asta inclusiv lectiile de chimie pe care le-am urat in scoala par un desen animat. Atat de simplu stiu unii oameni sa vorbeasca despre lucuri complicate!

Dupa muzeul asta, a venit momentul nostru: sa vedem impreuna apusul. Cand soarele se chircea pe dupa cladiri in forme dintre cele mai neasteptate si se pregatea sa isi inmoaie picioarele in Pacific, i-am soptit cuvintele magice in gand.

M-am dus la sumo pentru o ilustrare autentica de traditie japoneza.

Si am fost surprinsa sa vad o sala amfiteatru, plina de spectatori, cum astepta si aclama minute in sir doi luptatori pregatiti sa se infrunte. Am capatat respect pentru sportul asta pe care il puneam cu ignoranta la coltul de lucruri de care nu merita sa te preocupi.Oamenii aia, ca sa faca masa de grasime, tin un regim mai riguros decat al celor mai fit manechine. Si in plus, cu toate kilogramele alea dupa ei, trebuie sa se antreneze ca sa pastreze si imbunatateasca masa musculara, care le da forta de a-si scoate adversarul din ring. Daca v-ati intrebat ce arunca luptatorii pe ring, cum m-am intrebat si eu. Este sare, ca sa alunge spiritele rele. Cand am aflat raspunsul, i l-am spus si lui

Ardeam de nerabdare sa-i povestesc ca soselele arata pe alocuri ca si cand ar contine mica sau sunt vopsite in culori diferite in curbe sau in pasaje pentru a–i face atenti pe soferi. Si mai e cineva care are grija de soferi. Ei insisi. Asta fac de fapt toti oamenii de aici. Nu asteapta pe nimeni sa le poarte de grija. Am vazut oameni obisnuiti care rdica o hartie de pe strada si merg cu ea in mana pana gasesc un cos de gunoi. Atunci cand stau la semafor, soferii sting farurile ca sa nu-i deranjeze pe cei din fata. Cel putin taximetristii fac astfel.

Unde s-a mai confirmat ca iubirea e un ingredient indispensabil pentru o viata frumoasa? In turnul inalt de 333 metri, cand datorita fericirii sau din cauza balansului, depinde cum vreti sa priviti, avem o foarte puternica senzatie de ameteala si de perpetuum mobile.

Tower of Tokyo e cu 13 metri mai inalt decat cel din Paris, dar turnului asiatic ii lipseste heritage-ul si povestea de care se bucura cel european. Aici am facut o judecata si am coborat din nori cu picioarele pe pamant pentru o secunda

Experienta culinara am trait-o tot cu el in gand. Cea mai completa de pana acum a fost in restaurantul fiului unui luptator de sumo - sau cel putin asa ni l-a vandut un localnic, coleg de-al Elizei care s-a ocupat de aranjamente. Nu ne-au servit grasime de gasca, cum ne-am fi asteptat, ci feluri autohtone de bucatarie japoneza, pe baza de legume. Am savurat si am impartasit cu el permanent gusturi de dulce, de acru, de picant, sarat cu aroma de ceai verde, vanilat, totul stropit cu sake si cu bere din orez.

Asa am ales eu sa traiesc experienta Tokyo cu dragostea in suflet. Am un sentiment de implinire. Eu, respirand iubire, intr-un oras perfect. E orasul perfect al dragostei. Trebuie sa experimentati macar o data in viata!

ce-mi vine in minte dupa primele ore de tokyo:

1. senzatia de viu, de lumina – e foarte luminoas orasul asta in sensul in care e multa culoare

2. calm – am sentimentul ca lucrurile se intampla in dublu timp fata de bucuresti. semafoarele se schimba la o vesnicie, dureaza mai mult chiar si fata de brasov chelnerii, masinile si in principiu totul e cu incetinitorul. si mai e ceva care da senzatia de calm: felul cum vorbesc oamenii: f putin si in soapta.

3. furnicar – sunt foarte multi! jumatate dintre ei adorm pe scaune in metrou incepand cu ora 17:00. se vede ca muncesc mult o data dupa chipul lor si a doua oara dupa cum arata orasul asta: e extrem de curat!

4. obedienti, cu respect pentru reguli – circula un virus in oras si toti cei care sunt bolnavi, cam 30 de suta dintre locuitori in momentul asta, sunt obligati sa poarte o masca pe fata in spatiile publice ca sa nu imprastie virusul. imaginati-va ca poarta! acea masca! Inca n-am aflat nici care e modalitatea de constrangere, nici care e riscul, dar revin cu raspunsul la asta ca ma intereseaza si pe mine. dupa cum ne-a explicat un japonez, singuri se supun acestei decizii, din respect pentru ceilalti.

5. femeile sunt foarte frumoase. la tokyo e prima data pentru mine cand bagajul este carat si dus la camera de catre o femeie. dar asta nu e privita ca o dezonoare, ci din contra. munca aici e cea mai mare cinste!

am facut cateva poze, dar doar cat sa ne incalzim aparatele. de indata ce am ceva de aratat, postez. desi n-as vrea sa dorm pana plec, nu cred ca se poate. e mult de vazut aici si de simtit!

pentru ce ma pregatesc?

• pentru unul dintre cele mai scumpe, dar si cele mai bogate orase din lume

• pentru una dintre cele mai mari densitati de locuitori pe metru patrat de pe glob

• pentru un zbor de 12 ore (londra tokyo) + alte aproape patru ore pana la londra

• pentru o civilizatie in care respectul pentru fiinta umana este dat de productivitatea in campul muncii

• pentru o calatorie pe care o astept de o viata

sunt foarte nerabdatoare sa-mi revad colegii si profesorii de la scoala

de data asta stiu la ce sa ma astept in ceea ce priveste cursurile, stiu ca o sa vin cu sufletul si mintea pline de trairi autentice, informatii valorose si momente unice pentru formarea mea.

sunt foarte foarte nerabdatoare in asteptarea acestei noi experiente!